About the author : Editor

About the author : Editor

ADV Romania face un nou pas important în dezvoltarea serviciilor sociale comunitare, prin realizarea unui proiect de investiții dedicat construcției și dotării unui centru de zi – Clubul Tinerilor, destinat persoanelor cu dizabilități și tinerilor din grupuri vulnerabile.

Această investiție este parte a proiectului transfrontalier Comunități Incluzive Transfrontaliere” (ROMD00297), co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Interreg VI-A NEXT România–Republica Moldova și implementat de Keystone Moldova în parteneriat cu ADV România. Proiectul are o durată de 24 de luni și un buget total de aproximativ 1,6 milioane de euro.

Un proiect de investiții cu impact pe termen lung în Iași

În România, intervenția ADV se concentrează pe înființarea unui centru de zi modern în sediul fundației din Iași, care va funcționa ca Club al Tinerilor, oferind servicii integrate de sprijin, recuperare, educație non-formală și dezvoltare personală pentru adulți și tineri cu dizabilități.

Investiția vizează:

  • reabilitarea și adaptarea spațiului conform standardelor de accesibilitate;
  • dotarea cu echipamente moderne pentru activități educaționale și de recuperare;
  • integrarea infrastructurii digitale și a soluțiilor IT;
  • crearea unui spațiu sigur, incluziv și prietenos, deschis comunității.

Această intervenție contribuie direct la tranziția de la servicii instituționalizate la servicii comunitare, consolidate local, cu beneficii durabile pentru comunitatea din Iași.

Continuitate și sustenabilitate: experiența FRDS dusă mai departe

Noul centru de zi din Iași se bazează pe experiența solidă acumulată de ADV România în cadrul proiectului FRDS „Investim în educația incluzivă”, prin care organizația a:

  • înființat 4 centre de zi în 4 comunități diferite;
  • sprijinit accesul copiilor și tinerilor cu dizabilități la educație incluzivă;
  • dezvoltat modele funcționale de servicii comunitare adaptate nevoilor reale ale beneficiarilor;
  • promovat parteneriate locale durabile între ONG-uri, autorități și comunitate.

Prin proiectul Comunități Incluzive Transfrontaliere, ADV capitalizează această expertiză, adaptând-o unui context nou și extinzând impactul către adulți și tineri cu dizabilități, într-un model de centru de zi sustenabil, replicabil și integrat în comunitate.

Sustenabilitate, incluziune și dezvoltare comunitară

Proiectul din Iași este conceput ca o investiție cu impact pe termen lung, punând accent pe:

  • utilizarea eficientă a resurselor și reducerea costurilor de operare;
  • creșterea competențelor personalului social;
  • digitalizarea proceselor de lucru;
  • respectarea principiilor incluziunii, egalității de șanse și demnității umane.

„Prin acest nou proiect, ADV România continuă investițiile strategice în servicii sociale comunitare și demonstrează că experiența acumulată în proiecte naționale, precum „Investim în Educația Incluzivă”, poate fi valorificată și extinsă prin cooperare europeană. Clubul Tinerilor din Iași va fi un spațiu viu, construit pentru oameni și împreună cu comunitatea”, a declarat Angela Achiței, președinte ADV România.

Leave A Comment

Related Posts
  • Halló! Ég heiti Diana! Hvað heitir þú? (Bună! Eu sunt Diana! Tu cum te numești?) Frumusețea și ineditul Islandei ți se dezvăluie de la primele cuvinte în limba oficială a locului. Puritatea aerului, claritatea apei și seninătatea cerului te învăluie de [...]

    Published On: 11/11/20223,1 min readViews: 55